Știați că psihanalistul trebuie să fie mereu în alertă pentru a identifica diferitele mecanisme de apărare Aceste mecanisme vor contribui la reducerea tensiunilor interne din minte, protejând psihismul în timpul ședințelor de analiză. Pe lângă aceasta, profesionistul trebuie să fie atent și la chiste și la diferitele tipuri de acte eșuate. Vrei să știi mai multe? Atunci citește mai departe!

Ce sunt mecanismele de apărare?

Practic, acestea sunt modalități prin care ego-ul caută să se sustragă întâlnirii cu elemente potențial inconștiente care ar putea duce la o autocritică ce pune în pericol mantia protectoare a ego-ului însuși.

Conceptul a fost creat de psihanalistul austriac Sigmund Freud (1856-1939) Mecanismele de apărare sunt subterfugii create de ego (ideea pe care fiecare o are despre sine) atunci când se confruntă cu anumite situații, cu scopul de a proteja persoana de o probabilă durere, suferință și dezamăgire.

Cu alte cuvinte, mecanismele de apărare sunt strategii ale ego-ului, în mod inconștient, pentru a proteja personalitatea împotriva a ceea ce consideră o amenințare. Este mai confortabil pentru ego să continue să-și reproducă adevărul de sine, imaginea de sine, în cupola sa. Aceste mecanisme sunt diferite tipuri de procese psihice al căror scop este de a elimina din percepția conștientă evenimentul care generează suferința.

Mai mult, ele sunt mobilizate în fața unui semnal de pericol și se deschid pentru a preveni trăirea unor evenimente dureroase pe care subiectul nu este pregătit să le suporte. Cu alte cuvinte, aceasta este încă o funcție a psihanalizei și a terapiei psihanalitice, și anume, pregătirea individului pentru a suporta astfel de evenimente dureroase despre sine și despre faptele externe.

Principalele mecanisme de apărare

1. a revendica, a respinge sau a reprima

Reamintim, reprimarea sau refularea în psihanaliză apare din conflictul dintre cerințele Id-ului și cenzura Supraeului. Astfel, este mecanismul care împiedică impulsurile care provoacă amenințări, dorințe, gânduri și sentimente dureroase să ajungă în conștiință.

Prin Represiune Istericul pătrunde adânc în inconștientul cauzei tulburării sale. Atunci, accesul la elementul reprimat este cenzurat. Energia sa este simptomatizată, adică transformată în neliniște, transferând în propriul organism durerile inconștientului și transformându-le în vise sau în vreun simptom al nevrozei.

Procesele inconștiente devin conștientizate indirect prin vise, nevroze și alte mecanisme. Astfel, reprimarea este o apărare pentru dificultatea de a accepta idei dureroase. Adică este un proces care are ca scop protejarea individului, păstrând în inconștient ideile și reprezentările impulsurilor care ar afecta echilibrul psihic.

În plus, recalcitranții este o forță de presiune continuă Sfârșitul simptomelor este o consecință a procesului de analiză.

2. negare

Negarea (sau negativa, în unele traduceri) este un mecanism de apărare care neagă realitatea exterioară și o înlocuiește cu o altă realitate Prin urmare, are capacitatea de a nega părți ale realității care nu sunt plăcute, prin fantezia satisfacerii dorințelor sau prin comportament. Astfel, negarea poate fi punctuală (și să fie o nevroză) sau să devină sistemică și să combine o secvență de negări pentru crearea unui univers paralel, condiție esențială pentru declanșarea unei psihoze.

3. regresie

A regresie În psihanaliză și în psihologie, este vorba de regresia eului, de fuga din situațiile de conflict actual către stadiul anterior. Un exemplu este atunci când un adult se întoarce la un model infantil, în care se simțea mai fericit și mai protejat. Astfel, infatuarea este o formă de regresie care protejează eul de întâlnirea cu dificultățile lumii adulte.

Un alt exemplu este atunci când se naște un frate sau o soră, iar copilul mai mare recurge la folosirea unui manechin sau la a face pipi în pat ca mijloc de apărare.

4. deplasare

O deplasare se întâmplă atunci când sentimentele și emoțiile (de obicei furia) sunt proiectate departe de persoana care este ținta și, în general, către o victimă mai inofensivă. Adică, atunci când mutați sentimentele de la sursa lor inițială care provoacă anxietate, către o persoană despre care percepeți că este mai puțin probabil să vă facă rău.

De exemplu, atunci când un adolescent agresează un coleg de școală, el poate să își refuleze furia pe care o simte pentru că a fost, de asemenea, supus unor condiții opresive în contextul familiei sale.

5. proiecție

Mecanismul de apărare al proiecție Ea se caracterizează astfel prin procesul prin care subiectul expulzează din sine și localizează în celălalt sau în altceva calități, dorințe, sentimente pe care nu le cunoaște sau le refuză în el însuși. Din acest motiv, proiecția este adesea întâlnită în paranoia.

6. izolație

O izolație Acesta este mecanismul de apărare tipic al nevrozelor obsesive. El acționează în așa fel încât izolează un gând sau un comportament, astfel încât celelalte conexiuni cu autocunoașterea sau cu alte gânduri sunt întrerupte. Astfel, celelalte gânduri și comportamente sunt excluse din conștiință.

Doresc informații pentru a mă înscrie la cursul de psihanaliză .

Sublimarea: unul dintre principalele mecanisme de apărare

Conceptul psihanalitic de sublimare Cu alte cuvinte, sublimarea este procesul prin care libidoul se îndepărtează de obiectul pulsiunii și se îndreaptă spre un alt tip de satisfacție, adică subiectul transformă energia libidoului (dorința sexuală, agresivitatea și nevoia imediată de plăcere) în muncă sau artă, fără să știe că face acest lucru.

Pentru Freud, sublimarea este un mecanism de apărare foarte pozitiv pentru viața în societate, deoarece majoritatea artiștilor, a marilor oameni de știință, a marilor personalități și a marilor realizări au fost posibile doar datorită acestui mecanism de sublimare.apărare.

Acest lucru se datorează faptului că, în loc să își manifeste instinctele așa cum erau, ei și-au sublimat instinctele egoiste și au transformat aceste forțe în realizări sociale de mare valoare.

Problema este că sublimarea nu permite realizarea nici măcar a unei mici părți din satisfacția dorinței și nu generează aceeași satisfacție pentru subiect, iar atunci putem avea originea nevrozelor. De exemplu, atunci când o persoană își reprimă libidoul pentru o muncă obsesivă (workaholic).

Formare reactivă

Acest mecanism de apărare apare atunci când subiectul simte dorința de a spune sau de a face ceva, dar face vizavi de Astfel, ea apare ca o apărare împotriva reacțiilor de care se teme, iar persoana încearcă să acopere ceva inacceptabil prin adoptarea unei poziții opuse.

În plus, modele extreme de formare reactivă se întâlnesc în paranoia și în tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), când persoana se blochează într-un ciclu de repetare a unui comportament pe care știe, la un nivel profund, că este greșit.

9. raționalizare

Când vorbim despre Raționalizarea ca apărare Aceasta nu este o critică la adresa rațiunii și a logicii, dimpotrivă, este o resursă "nu foarte rațională" în care subiectul folosește argumente logice, simplificări și stereotipuri pentru ca ego-ul să rămână în situația sa actuală de "confort".

Limitele unui mecanism în raport cu altul nu sunt întotdeauna exacte și etanșe. De exemplu, dacă ne întoarcem la mecanismul izolării, vom vedea că acesta poate fi elaborat prin raționalizare, atunci când izolăm un raționament de altele și împiedicăm ca acest raționament să fie problematizat sau pus la îndoială.

De exemplu, raționalizarea apare ca un mecanism de apărare atunci când enumerăm o serie de argumente logice pentru a critica o persoană (indiferent dacă raționamentul nostru este corect sau nu), pentru a evita să înțelegem cauzele inconștiente care ne conduc la aceasta. Raționalizarea funcționează bine pentru psihicul nostru, deoarece atunci când raționăm credem că avem dreptate.

Concluzie privind mecanismele de apărare

În concluzie, psihanalistul trebuie să fie atent și pregătit să perceapă manifestările mecanismelor de apărare ale ego-ului, care apar din tensiunea dintre Id și Superego. Iar ego-ul, suferind presiunea ambelor, se apără prin intermediul unor mecanisme.

Mai mult, creșterea acestei presiuni, reflectată sub forma fricii, creează o amenințare la adresa stabilității ego-ului, de aceea acesta se folosește de anumite mecanisme pentru a se apăra sau a se adapta. Așa cum se arată în mecanisme de apărare poate falsifica și percepția internă a persoanei, psihanalistul trebuie să fie atent să perceapă faptele, întrucât ceea ce este prezentat nu este decât o reprezentare deformată a realității.

Acest articol despre mecanismele de apărare în psihologie și psihanaliză a fost elaborat și scris de studenta noastră la Psihanaliză clinică, Karla Oliveira: psihanalist și psihoterapeut, Rio de Janeiro-RJ, [email protected].

Doresc informații pentru a mă înscrie la cursul de psihanaliză .

Citește și: 10 mecanisme de apărare pe care profesioniștii din sănătate ar trebui să le cunoască

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu mai jos despre principalele tale considerații despre mecanismele de apărare! Vrei să știi mai multe despre psihanaliză? Atunci află cursul nostru de psihanaliză clinică 100% online. Cu ajutorul acestuia vei putea să practici, pe lângă faptul că îți vei extinde autocunoașterea despre propriile mecanisme de apărare!